Presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii, Ion Smeeianu si Presedintele Consiliului Concurentei, Mihai Berinde, au semnat astazi, 14 iulie 2004, în cadrul unei ceremonii oficiale, protocolul de colaborare între cele doua institutii.
Documentul stabileste conditiile în care institutiile îsi vor coordona eforturile în vederea promovarii concurentei în sectoarele comunicatiilor electronice si serviciilor postale precum si în vederea protejarii drepturilor si intereselor utilizatorilor finali. Prin semnarea acestui acord de colaborare, cele doua institutii îsi propun construirea unui plan anual de actiuni comun, în domeniul concurentei pe piata comunicatiilor electronice si a serviciilor postale, plan care va fi sustinut prin realizarea de analize bilaterale periodice, pe probleme de interes comun, privind sectoarele comunicatiilor electronice si serviciilor postale.
Printre instrumentele care vor asigura implementarea si viabilitatea acestui protocol pot fi mentionate constituirea unor echipe mixte de experti, initierea de actiuni de cercetare a pietei, necesare ambelor institutii, sub forma unor studii sau analize pentru cunoasterea pietei sau mediatizarea pe scara larga a legislatiei, masurilor si actiunilor legate de mediul concurential si functionarea sectoarelor comunicatiilor electronice si serviciilor postale.
De asemenea, pentru a mentine un contact permanent cu schimbarile aparute în timp pe piata, schimbul reciproc de informatii va fi completat prin date culese în timpul unor întâlniri realizate cu agentii economici care activeaza pe pietele de comunicatii electronice si servicii postale. Aceste întâlniri constituie o metoda eficace de identificare a problemelor cu care agentii economici se confrunta în legatura cu aplicarea reglementarilor din domeniu.
„Documentele pe care le-am semnat astazi formalizeaza o cooperare ale carei principii s-au cristalizat în ultimii doi ani si ale carei beneficii încep sa fie vizibile. În acest moment avem de a face în comunicatii cu o piata în crestere, atractiva pentru oamenii de afaceri si semnificativa ca volum în contextul general al economiei nationale. Pentru institutiile prezente astazi aici, ANRC si Consiliul Concurentei, a devenit însa evident ca, pentru a merge mai departe exista doar o singura cale: specializare si cooperare, conjugarea eforturilor astfel încât, prin aplicarea coordonata a legislatiei generale din domeniul concurentei, cât si a celei specifice pentru domeniul comunicatiilor, activitatea noastra sa atinga un maxim de eficienta”, a declarat domnul Ion Smeeianu, Presedintele ANRC, cu ocazia acestui eveniment.