ANCOM

Astazi, 14 august, 2003, Autoritatea Nationala de Reglementare în Comunicatii (ANRC) a publicat pe pagina sa de Internet “Instructiunile privind activitatea Autoritatii Nationale de Reglementare în Comunicatii de supraveghere si control în domeniul comunicatiilor electronice si al serviciilor postale”. Documentul contine regulile pe baza carora ANRC va desfasura activitatea de supraveghere si control a persoanelor fizice sau juridice, precum furnizorii sau operatorii, care intra sub incidenta legislatiei din domeniul comunicatiilor electronice si al serviciilor postale.

Activitatea de supraveghere consta în obtinerea de informatii în vederea elaborarii de rapoarte, studii si analize ale caror rezultate vor servi la determinarea oportunitatii emiterii de noi reglementari specifice, la evaluarea si controlul implementarii politicilor si reglementarilor, precum si la verificarea respectarii obligatiilor impuse furnizorilor de retele sau servicii de comunicatii electronice si servicii postale. Actiunile de supraveghere se desfasoara prin intermediul compartimentelor centrale si al oficiilor teritoriale ale autoritatii, din oficiu sau ca urmare a sesizarilor altor persoane.

Activitatea de control consta în actiuni de verificare a persoanelor fizice sau juridice care desfasoara activitati în domeniul comunicatiilor electronice sau serviciilor postale pentru a determina daca acestea respecta dispozitiile legislatiei din domeniu. Actiunile de control sunt initiate de presedintele ANRC, la sesizarea unor departamente din cadrul ANRC sau a altor persoane. Pe parcursul procedurii de control, agentii constatatori ai ANRC vor utiliza formularele standard pentru înstiintarea de control, procesul verbal de constatare si notificarea privind intentia aplicarii sanctiunii. Aceste formulare, precum si modelul legitimatiei de control sunt anexate documentului.

Documentul si anexele sale pot fi consultate pe pagina de Internet a ANRC.