ANCOM

Joi, 3 noiembrie 2005, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare în Comunicatii, Dan Cristian Georgescu, si vicepresedintele ANRC, Alexandrina Hîrtan, s-au întâlnit la Iasi, în cadrul celei de-a patra reuniuni regionale din seria „Caravanei ANRC” cu reprezentanti ai industriei de comunicatii din judetele Bacau, Botosani, Covasna, Galati, Harghita, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui si Vrancea.

„Caravana ANRC s-a oprit anul acesta în toate regiunile României: am parcurs în paralel un traseu geografic – care ne-a permis sa identificam problemele industriei locale – si un traseu legislativ prin care am solutionat principalele chestiuni semnalate. În prima reuniune, care a avut loc în aprilie, la Cluj, 80% dintre întrebarile venite din partea companiilor locale se refereau la modul de calcul al tarifului de monitorizare si la accesul la infrastructura asociata, în special la stâlpi. Am rezolvat deja prima dintre aceste probleme: am propus si s-a aprobat un nou mod de calcul al tarifului de monitorizare. Astazi, în cadrul acestei a patra caravane, putem anunta finalizarea si lansarea spre consultare a proiectului de lege care va solutiona a doua problema majora semnalata în teritoriu: accesul furnizorilor de retele de comunicatii pe proprietati si la infrastructura necesara sustinerii retelelor,”, a declarat în cadrul întâlnirii presedintele ANRC, Dan Cristian Georgescu.

Problemele semnalate de industrie cu privire la accesul pe proprietati în vederea instalarii retelelor de comunicatii, precum si la accesul la infrastructura de sustinere a acestor retele – stâlpi, canalizatii, piloni –, fac obiectul proiectului de lege lansat spre consultare saptamâna aceasta de ANRC si Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. Proiectul de act normativ propune o extindere a competentei ANRC (care este în prezent limitata la impunerea obligatiei de utilizare partajata a infrastructurii asociate si la stabilirea conditiilor aferente numai în sarcina entitatilor furnizoare de retele de comunicatii electronice) care îi va permite sa se implice si în cazurile în care e vizata, de exemplu, infrastructura detinuta de companii furnizoare de servicii publice – electricitate, transport public, etc. Astfel, ANRC va putea media si cazurile în care nu se ajunge la o întelegere între un furnizor de retele de comunicatii electronice, pe o parte, si o persoana care detine sau controleaza elemente ale infrastructurii asociate (nu neaparat furnizor de retele, ca în prezent), pe de alta parte.

În ceea ce priveste accesul furnizorilor de retele si servicii de comunicatii electronice pe proprietatea publica, ANRC propune stabilirea unei proceduri transparente si nediscriminatorii de încheiere a contractelor de acces pe proprietati, publicarea conditiilor de acces si a tarifelor practicate, precum si stabilirea unor tarife de acces justificate si proportionale cu afectarea imobilului respectiv.

Informatii suplimentare

În judetele Bacau, Botosani, Covasna, Galati, Harghita, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui si Vrancea exista în prezent 511 furnizori autorizati pentru furnizarea de servicii de comunicatii electronice, reprezentând 23,7% din numarul total de furnizori autorizati. 502 dintre acestia au notificat ANRC intentia de a furniza retele publice, 16 – servicii de telefonie, iar 261 – servicii de acces la Internet.

Rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixa în cele 10 judete mentionate se ridica la 16,2%, primele trei judete cu cea mai înalta rata de penetrare fiind Galati – 20,51%, Covasna – 19,31% si Bacau – 19,28%. De asemenea, în judetul Iasi exista la aceasta data 7 operatori alternativi de servicii de telefonie, al caror numar de abonati se ridica la 1055 la jumatatea acestui an.

În judetul Iasi exista 24 furnizori activi de servicii de retransmisie a programelor audiovizuale (CATV), numarul acestora fiind depasit de cel al companiilor cu acest obiect de activitate din judetele Suceava, cu 46 de furnizori activi, Neamt, unde sunt activi 44 de furnizori de CATV si Bacau, unde exista 42 de furnizori activi.

Caravana ANRC face parte din seria de întâlniri regionale ale ANRC cu reprezentatii industriei de profil, întâlniri dedicate dialogului direct si identificarii dificultatilor cu care furnizorii de comunicatii se confrunta în activitate.