Astazi, la sediul ANRC, cele 5 companii care au câstigat prima licitatie pentru implementarea serviciului universal organizata în anul 2005, împreuna cu primarii mai multor localitati beneficiare si cu presedintele ANRC au semnat contractele pentru instalarea si administrarea telecentrelor. 33 de telecentre vor deveni functionale pâna la sfârsitul aprilie 2006 si vor asigura accesul a peste 41.000 de locuitori din mediul rural la servicii de telefonie si Internet.
Cu ocazia ceremoniei de semnare a contractelor, presedintele ANRC a anuntat lansarea celei de-a doua licitatii în urma careia alte 70 de localitati din mediul rural vor fi conectate la servicii de telefonie fixa si Internet.
„Prima licitatie din anul 2005 a fost un succes, a antrenat participarea unor companii puternice de pe piata româneasca si va aduce beneficii locuitorilor din sate aflate pe raza a nu mai putin de 20 de judete, în care vom finanta instalarea a 33 de telecentre. Interesul ridicat al primarilor si al industriei pentru acest proiect demonstreaza viabilitatea mecanismului de instalare a telecentrelor. Noi speram ca ele vor contribui la dezvoltarea infrastructurii de telecomunicatii. Le multumesc celor prezenti astazi pentru încrederea acordata acestui proiect si îi invit sa participe, alaturi de întreaga industrie, la cea de-a doua licitatie pe care o lansam astazi”, a declarat Dan Cristian Georgescu, Presedintele ANRC.
În urma instalarii telecentrului, toti locuitorii comunitatii beneficiare vor avea acces rapid la informatii pâna acum inaccesibile, vor putea vorbi la telefon cu rudele aflate în tara sau la munca în strainatate si vor putea anunta în timp util situatiile de urgenta. Elevii vor avea ocazia sa învete sa lucreze pe calculator si sa foloseasca Internetul pentru scoala, pentru a-si îmbogati cultura generala sau pentru a comunica cu prietenii. Semnarea oficiala a contractelor pentru instalarea telecentrelor da startul campaniilor de informare conduse de ANRC si de primarii, care vor face cunoscute locuitorilor din satele beneficiare serviciile de comunicatii puse la dispozitie în telecentre, precum si modalitatile multiple în care acestea pot fi fructificate pentru a sustine dezvoltarea comunitatii locale.
„La sate informatia ajunge mult mai greu. Prin acest telecentru, copiii comunei vor avea de câstigat pentru ca vor putea folosi Internet-ul”, a declarat primarul comunei Brezoaele, din judetul Dâmbovita, Nicolae Tudorache.
În medie, costul instalarii si mentinerii în functiune timp de trei ani a fiecarui telecentru, stabilit în urma licitatiei organizate în lunile octombrie-decembrie, este de 33.741,92 RON, adica 9.276 Euro. Telecentrele vor fi instalate de companiile desemnate în urma licitatiei: Mobifon va instala telecentre în 11 localitati, Romtelecom si Societatea Nationala de Radiocomunicatii vor telefoniza câte noua localitati, Orange România, care a instalat deja cinci telecentre a mai câstigat licitatia pentru înca trei si Euroweb, o companie nou-intrata pe piata de telefonie, va instala 1 telecentru.
Presedintele ANRC a intrat în comunicare directa, video si audio, prin Internet cu telecentrul instalat în Poiana Marului, în judetul Suceava, un sat cu 1281 locuitori, în care functioneaza o scoala cu 164 de elevi. Copiii aflati la telecentru i-au marturisit ca se afla acolo pentru a cauta idei de cadouri pe Internet si ca îi vor transmite e-mail-uri lui Mos Craciun.
Lista celor 70 de localitati pentru care a fost lansata astazi licitatia în vederea instalarii de telecentre poate fi consultata aici, pe pagina de Internet a ANRC. Toate primariile de care apartin satele selectate si-au exprimat interesul de a participa la programul lansat de ANRC. În alegerea acestor localitati s-au avut în vedere criterii precum: asumarea în întregime de catre autoritatile locale a cheltuielilor de gestionare a telecentrului, numarul de locuitori, precum si asigurarea unei distributii geografice echilibrate. Printre cele 70 de localitati scoase la licitatie se numara si cele 7 localitati pentru care nu au fost depuse oferte câstigatoare cu ocazia primei licitatii organizate de ANRC.
Documentatia necesara elaborarii si prezentarii ofertei în vederea participarii la cea de doua licitatie pentru instalarea de telecentre organizata în acest an se poate achizitiona de la sediul central al ANRC începând cu data de 21 decembrie 2005. Solicitarile de clarificari se pot trimite pâna la data de 13 februarie 2006, iar termenul limita de depunere a ofertelor este 1 martie 2006, ora 16.00. Deschiderea ofertelor va avea loc la data de 2 martie 2006, ora 10.00.