Miercuri, 21 decembrie 2005, Autoritatea Nationala de Reglementare în Comunicatii a facut public primul Raport privind datele statistice referitoare la piata serviciilor postale pentru anul 2004, elaborat pe baza raportarilor a 134 de furnizori de servicii postale.
Concluziile raportului arata ca, în perioada 1999-2004, numarul companiilor de pe piata serviciilor postale a crescut semnificativ, de la 5 furnizori în anul 1999, anul liberalizarii pietei, la 118 la sfârsitul anului 2003, respectiv 138 la sfârsitul anului 2004.
Dintre cei 138 de furnizori autorizati la nivelul anului 2004, 107 au fost activi si au procesat 581.048.668 de trimiteri postale, reprezentând, în medie, 26,77 trimiteri postale pe locuitor*.
Raportarile statistice arata ca 118 furnizori (85% dintre furnizorii autorizati) folosesc exclusiv reteaua proprie de distributie, 5 furnizori (4%) lucreaza atât prin reteaua proprie, cât si prin reteaua unei alte companii autorizate, în timp ce 15 furnizori (11%) se folosesc exclusiv de reteaua unei alte companii.
Pe segmentul serviciilor postale din sfera serviciului universal, singura companie furnizoare de servicii este Compania Nationala „Posta Româna” S.A. (CNPR).
Pe segmentul serviciilor postale din afara sferei serviciul universal se constata o concurenta puternica si un ritm accelerat de crestere si de diversificare a serviciilor. Acestea s-au manifestat în special în sectorul serviciilor cu valoare adaugata, cu accent pe serviciile postale Express: 20 de furnizori activi pe acest segment procesând în anul 2004 un trafic total de 3.526.402 trimiteri.
Pe segmentul de servicii postale Express interne având ca obiect trimiteri de corespondenta, cote importante de piata sunt detinute de urmatorii furnizori: S.C. Fan Courier Express S.R.L. (41,11 %), urmat de S.C. Alo Curier Services S.R.L. (11,61 %) si S.C. DHL International România S.R.L. (7,84 %). Pe acest segment CNPR detine o cota mai mica de 1%.
Pe segmentul de servicii postale Express internationale având ca obiect trimiteri de corespondenta, s-au impus doi furnizori de servicii. Astfel, S.C. DHL International România S.R.L. si S.C. TNT România S.R.L. detin împreuna 53,13 % din piata, depasind cota de piata detinuta de CNPR (34,09 %).
Un segment foarte dinamic din punct de vedere al numarului de competitori si al cotelor de piata este cel al coletelor postale internationale cu valoare adaugata. În aria trimiterilor de colete postale cu o greutate de pâna la 2 kg cea mai mare cota de piata este detinuta de compania TNT România (26,10%) care este urmata de Trans Courier Service (12,59%) si DHL International România (9,20%). Pe piata de colete postale interne, cu o greutate de pâna la 2 kg, cea mai mare cota de piata este detinuta de compania Posta Româna cu un procent de 66,12%.
La sfârsitul anului 2004 în sectorul serviciilor postale lucrau 40.803 de angajati, în crestere cu 6,85% fata de anul 2003. Evolutia numarului total de angajati a fost sustinuta în mare masura de cresterea cu 54,83% a angajatilor din domeniul postal privat.
Raportul privind datele statistice referitoare la serviciile postale din România în cursul anului 2004 contine mai multe detalii despre evolutia pietei si poate fi consultat aici pe pagina de Internet a ANRC.
Informatii suplimentare
Serviciile cu valoare adaugata sunt servicii postale ale caror caracteristici raspund unor cerinte speciale ale utilizatorilor precum livrarea trimiterii postale personal destinatarului sau reprezentantului autorizat al acestuia, livrarea sau garantarea livrarii la o data si o ora anume stabilite, încercari multiple de livrare, livrarea potrivit prioritatii sau ordinii specificate de expeditor, confirmarea catre expeditor a efectuarii livrarii, posibilitatea de schimbare a destinatiei sau a destinatarului în timpul tranzitului ori, daca livrarea la destinatia initiala nu este posibila, monitorizarea trimiterii postale pe toata durata tranzitului si altele asemenea.
*Conform datelor publicate de Institutul National de Statistica populatia României la data de 01.01.2004 a fost 21.711.252 de locuitori.