ANCOM

ANRC a alocat noi resurse de numerotatie pentru servicii de telefonie companiilor RCS & RDS, Lotus Imperial si Raicip Impex.

RCS & RDS a solicitat si a primit, în plus fata de resursele alocate anterior, 20.000 de numere din domeniul 0Z=03 pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa în judetele Arges si Satu Mare.

Companiei Lotus Imperial i-au fost alocate 70.000 de numere pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa (domeniul 0Z=03), câte 1.000 de numere pentru servicii oferite prin intermediul numerelor verzi si al cartelelor preplatite, precum si indicativele individuale pentru selectarea transportatorilor cu ton intermediar – 1086 si fara ton intermediar – 1686.

Raicip Impex a primit dreptul de a utiliza 10.000 de numere din domeniul 0Z=03 pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa si câte 1.000 de numere pentru servicii oferite prin intermediul numerelor verzi, al cartelelor preplatite precum si pentru servicii de acces la retele de date si Internet. Compania a mai solicitat si primit 1.000 de numere pentru servicii din categoria divertisment, jocuri, concursuri telefonice din domeniul 0Z=09, precum si indicativele 1087, respectiv 1687 pentru selectarea transportatorilor.

Informatii suplimentare

Puteti consulta aici mai multe detalii despre tipurile de resurse alocate fiecarei companii pe baza unei licente de numerotatie

Mai multe informatii aici despre selectarea transportatorilor