ANCOM

ANRC a alocat resurse de numerotatie pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa companiilor Airnet, Intercom, TV SAT 2002 si Vessa Telecom.

Furnizorul Airnet a solicitat si a primit 50.000 de numere din domeniul 0Z=03 pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa în Bucuresti si în judetele Constanta, Ialomita, Maramures, Tulcea.

Companiei TV SAT 2002 i-au fost alocate 10.000 de numere pentru servicii de telefonie fixa cu o arie de utilizare în judetul Buzau, 1.000 de numere domeniul 0Z=08 pentru servicii oferite prin intermediul numerelor verzi, precum si câte 1.000 de numere pentru fiecare categorie de servicii Premium Rate din domeniul 0Z=09.

Intercom a primit 410.000 de numere pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa la nivelul întregii tari. De asemenea, compania a primit dreptul de a utiliza câte 1.000 de numere pentru servicii oferite prin intermediul numerelor verzi si al cartelelor preplatite si indicativele individuale pentru selectarea transportatorilor 1096 si 1696.

Vessa Telecom, cea de-a patra companie care a solicitat pentru prima data resurse de numerotatie, a primit dreptul de a utiliza 10.000 de numere care vor fi folosite pentru a furniza servicii de telefonie fixa în Bucuresti, precum si indicativele individuale pentru selectarea transportatorilor 1095 si 1695. Totodata, companiei i-au mai fost alocate si câte 1.000 de numere din domeniul 0Z=08 pentru servicii de acces la retele de date si Internet si pentru servicii furnizate prin intermediul numerelor verzi si al cartelelor preplatite.

Resursele de numerotatie alocate pâna în prezent de ANRC pe baza procedurii de alocare a licentelor de utilizare a resurselor de numerotatie au depasit valoarea de 62 de milioane din care 54% reprezinta resursele alocate pentru servicii de telefonie fixa, iar 44,6% resurse alocate pentru servicii de telefonie mobila.

Mai multe informatii aici despre resursele alocate pâna în prezent de ANRC.