ANCOM prelungeste perioada de consultare pentru proiectul de decizie privind alocarea si utilizarea numerelor nationale scurte pentru servicii cu valoare adaugata de interes general si pentru proiectul de decizie privind unele masuri în domeniul resurselor de numerotatie si resurselor tehnice.
Consultarea pe marginea proiectului de decizie privind alocarea si utilizarea numerelor nationale scurte pentru servicii cu valoare adaugata de interes general si proiectul de decizie privind unele masuri în domeniul resurselor de numerotatie si resurselor tehnice se va extinde de la data de 24 ianuarie 2011 pâna la data de 7 februarie 2011.
Propunerea extinderii termenului de consultare a venit din partea pietei, în contextul în care în aceasta perioada sunt supuse consultarii mai multe proiecte de reglementari în domeniul comunicatiilor electronice. ANCOM permite în acest mod operatorilor sa analizeze impactul pe care aceste proiecte le pot avea asupra activitatii lor si sa formuleze observatii si propuneri.
Proiectele de decizii pot fi consultate aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pâna la data de 07.02.2011, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr.2, sector 3, Bucuresti) sau direct la registratura. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin posta electronica la adresa: consultare@ancom.org.ro.