ANCOM

În conformitate cu dispozitiile art. 12 alin.(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.22/2009 privind înfiintarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, deciziile preşedintelui ANCOM pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art.7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Deciziile cu caracter individual pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare.

Titlu decizieAnStatutDomeniu
Decizie 160/2015 privind stabilirea unor măsuri adresate utilizatorilor finali cu dizabilități2015 in vigoarePersoane cu dizabilități
Decizie 452/2015 pentru modificarea Deciziei președintelui ANCOM nr. 1158/2013 privind desemnarea Companiei Naționale Poșta Română S.A. ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale și a Deciziei președintelui ANCOM nr. 1159/2013 privind condițiile de întocmire și auditare a situațiilor financiare separate de către Compania Națională Poșta Română S.A.2015in vigoareServiciu universal în domeniul serviciilor poștale
Decizia nr 344/2015 pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 629/2010 privind procedura de autorizare a furnizării serviciilor de programe audiovizuale2015in vigoareSpectru radio
Decizie nr. 451/2015 pentru modificarea și completarea Deciziei președintelui ANCOM nr. 541/2013 privind condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale2015 abrogatăServiciu universal în domeniul serviciilor poștale
Decizie nr. 686/2015 privind organizarea procedurii de selecție pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio în banda de frecvențe 3410-3800 MHz2015in vigoareSpectru radio
Decizie nr. 687/2015 pentru modificarea şi completarea Deciziei nr. 551/2012 privind privind stabilirea tarifului de utilizare a spectrului2015in vigoareTarif de spectru
Decizia nr. 1/2014 privind desemnarea S.C. Romtelecom S.A. ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de tranzit naţional comutat al apelurilor în reţelele publice de telefonie2014in vigoare
Decizie nr. 355/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Iristel Romania*2014 abrogata
Decizie nr. 359/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Nextgen Communications*2014 abrogata
Decizie nr. 360/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Nobel Romania*2014 abrogata
Decizie nr. 361/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Orange Romania*2014 abrogata
Decizie nr. 332/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina A1 Telecom Network ISP *2014 abrogata
Decizie nr. 333/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Adisam Telecom*2014 abrogata
Decizie nr. 334/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Advanced Business Solutions International *2014 abrogata
Decizie nr. 335/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Aeroglobal2014 abrogata
Decizie nr. 336/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Alizee Telecom Network*2014 abrogata
Decizie nr. 337/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Aqualogic*2014 Și-a încetat aplicabilitatea începând cu data încetării calității de furnizor – 27.06.2014
Decizie nr. 338/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Canal S*2014 abrogata
Decizie nr. 339/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Cellebral*2014 Și-a încetat aplicabilitatea începând cu data încetării calității de furnizor – 07.07.2014
Decizie nr. 340/2014 privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros pe baza unor modele de calculaţie a costurilor în sarcina Combridge*2014 abrogata