ANCOM

În conformitate cu dispozitiile art. 12 alin.(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.22/2009 privind înfiintarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, deciziile preşedintelui ANCOM pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art.7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Deciziile cu caracter individual pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare.

Titlu decizieAnStatutDomeniu
Decizia nr.62/2012 privind desemnarea Cobalt IT – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 Și-a încetat aplicabilitatea începând cu data încetării calității de furnizor – 11.10.2012
Decizia nr.70/2012 privind desemnarea Dotro Telecom – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.75/2012 privind desemnarea Ines Group – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.88/2012 privind desemnarea Rartel – S.A. ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea publică de telefonie şi impunerea de obligaţii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.89/2012 privind desemnarea RCS & RDS – S.A. ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea publică de telefonie şi impunerea de obligaţii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.98/2012 privind desemnarea Vialtex Prodcom – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea publică de telefonie şi impunerea de obligaţii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.351/2012 privind modificarea unor reglementări din domeniul portabilităţii numerelor2012in vigoareResurse de numerotație
Decizie nr.892/2012 pentru modificarea şi completarea Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 168/2010 pentru armonizarea utilizării benzilor de frecvenţe radio pereche 880-915 MHz, 925-960 MHz, 1710-1747,5 MHz şi 1805-1842,5 MHz2012in vigoareSpectru radio
Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 975/2012 pentru modificarea şi completarea unor reglementări privind condiţiile şi procedura de desemnare, precum şi desemnarea furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale.2012 abrogataServiciu universal în domeniul serviciilor poștale
Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 976/2012 privind condiţiile de întocmire şi auditare a situaţiilor financiare separate de către Compania Naţională Poşta Română S.A.2012 Abrogata prin Decizia nr. 1159/2013 dar a ultractivat pana la 1 iulie 2014Serviciu universal în domeniul serviciilor poștale
Decizie nr. 987/2012 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice (text consolidat neoficial cuprinzând prevederile în vigoare la data de 23 martie 2018)2012 abrogataAutorizare generală comunicații electronice
Decizia nr.66/2012 privind desemnarea Cosmote Romanian Mobile Telecommunications – S.A. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.67/2012 privind desemnarea Dial Telecom – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 Și-a încetat aplicabilitatea începând cu data încetării calității de furnizor – 01.03.2012
Decizia nr.69/2012 privind desemnarea Digital Cable Systems – S.A. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.72/2012 privind desemnarea GBA Network Group – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.79/2012 privind desemnarea Iristel Romania – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.80/2012 privind desemnarea Media Sat – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.83/2012 privind desemnarea Nextgen Communications – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria retea publica de telefonie si impunerea de obligatii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.84/2012 privind desemnarea Nobel Romania” – S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea publică de telefonie şi impunerea de obligaţii în sarcina acestuia2012 abrogata
Decizia nr.85/2012 privind desemnarea Orange România – S.A. ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea publică de telefonie şi impunerea de obligaţii în sarcina acestuia2012 abrogata