Serviciul universal în domeniul comunicaţiilor electronice

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 este actul normativ ce stabilește cadrul de reglementare primar în domeniul comunicațiilor electronice în România.

Conform prevederilor acestui act normativ, rolul serviciului universal este de a asigura disponibilitatea unui set minim de servicii pentru toți utilizatorii finali, la prețuri accesibile, în situații de excluziune socială generată de lipsa unor astfel de servicii. Cerința fundamentală a acestui concept vizează accesul la serviciile de acces adecvat la internet în bandă largă și la servicii de comunicații de voce, la un nivel determinat de calitate, pe întreg teritoriul național, inclusiv la conexiunea aferentă, la punct fix.

Prin urmare, asigurarea accesului la serviciul universal are două componente: disponibilitatea acestor servicii și accesibilitatea lor, din punct de vedere al prețului pentru consumatori.

Conform art. 77 alin. (1) din același act normativ, ministerul de resort în domeniul comunicațiilor electronice „adoptă politica și strategia privind implementarea serviciului universal, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității, proporționalității și nediscriminării.”

În ceea ce privește asigurarea accesibilității din punct de vedere al prețului, potrivit art. 77¹ alin. (2) din OUG nr. 111/2011, „(2) În cazul în care stabilește, luând în considerare condițiile naționale, că tarifele cu amănuntul pentru serviciile prevăzute la art. 76 alin. (1) nu sunt accesibile pentru consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi sociale, ANCOM poate obliga, prin decizie, furnizorii de servicii de acces la internet și de comunicații de voce să ofere pentru consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale opțiuni tarifare sau pachete tarifare diferite de cele practicate în condiții comerciale normale, pentru a se asigura că persoanele cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale au acces la și utilizează, la tarife accesibile, servicii de acces funcțional la internet în bandă largă și de comunicații de voce cel puțin la punct fix”.

În situații excepționale, în special în cazul în care impunerea acestor obligații în sarcina tuturor furnizorilor de servicii de acces la internet și de comunicații de voce ar constitui o sarcină administrativă sau financiară excesivă pentru stat sau pentru furnizorii de servicii de acces la internet și de comunicații de voce, ANCOM poate impune respectivele obligații în sarcina unuia sau mai multor furnizori de serviciu universal.

Din perspectivă legală, potrivit prevederilor art. 77² din OUG nr. 111/2011, în ceea ce privește asigurarea disponibilității serviciilor din sfera serviciului universal, beneficiarii acestor servicii sunt utilizatorii finali, respectiv persoanele fizice sau juridice care nu furnizează rețele publice de comunicații electronice sau servicii de comunicații electronice destinate publicului. De asemenea, dacă ANCOM va stabili că, pe întreg teritoriul național sau în diferite părți ale acestuia, disponibilitatea la punct fix a serviciului de acces funcțional la internet în bandă largă și a serviciilor de comunicații de voce nu poate fi asigurată în circumstanțe comerciale obișnuite sau prin intermediul altor instrumente de politică publică, cum ar fi de exemplu proiectele dezvoltate cu fonduri europene prin politicile de coeziune ale UE, ANCOM poate impune obligații de serviciu universal adecvate pentru a da curs tuturor cererilor rezonabile ale utilizatorilor finali privind accesul la serviciile respective în părțile relevante ale teritoriului național.

În acest context, prin Decizia ANCOM nr. 51/2025 au fost stabilite criteriile de rezonabilitate aferente acestor cereri, necesare pentru asigurarea accesului persoanelor fizice la un serviciu funcțional de internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la punct fix. Această măsură confirmă angajamentul autorităților de a facilita accesul cetățenilor din întreaga țară la servicii de internet de calitate, în conformitate cu legislația în vigoare și cu obiectivele de reducere a decalajelor de conectivitate între diferite zone ale României.

Conform dispozițiilor art. 77 alin. (1²) din OUG nr. 111/2011, serviciile de acces la internet în bandă largă furnizate la punct fix sunt caracterizate de o conexiune ce oferă acces funcțional la internet, definită pe baza unei liste minime de servicii online ce permit participarea utilizatorilor finali la mediul social.

În ceea ce privește viteza maximă de transfer al datelor pentru serviciile prevăzute mai sus, Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 21960/19.12.2022 pentru stabilirea caracteristicilor serviciului de acces funcțional la internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la un punct fix, stabilește viteza de transfer al datelor necesară pentru descărcare (download) la 100 megabiți/secundă (Mbps) pentru serviciul universal. În acest sens, se au în vedere dispozițiile art. 3 alin. (3) din Ordinul menționat anterior care stabilesc faptul că aceste caracteristici „vor fi avute în vedere și la implementarea măsurilor privind serviciul universal în domeniul comunicațiilor electronice, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice.”

Totodată, Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 20250/2023 privind aprobarea Direcțiilor de acțiune pentru implementarea serviciului universal în domeniul comunicațiilor electronice analizează serviciul universal prin prisma celor două paliere: asigurarea disponibilității și accesibilității serviciilor incluse în sfera serviciului universal.

În vederea atingerii obiectivelor legate de asigurarea disponibilității serviciilor de acces funcțional la internet în bandă largă și a serviciilor de voce, prin conexiunea aferentă, la punct fix, statele membre au la dispoziție o serie de pârghii, ca de exemplu instrumente de politică publică (scheme de sprijinire a utilizării serviciilor de comunicații, fonduri de coeziune etc.) sau instituirea unui mecanism de serviciu universal.

Astfel, pentru o abordare coerentă și unitară a problematicii asigurării disponibilității acestor servicii, se impune o utilizare graduală, etapizată, a acestor pârghii, pentru a asigura o minimă distorsionare a pieței, precum și promovarea concurenței.

Impunerea unor obligații de serviciu universal în acest scop nu ar trebui să constituie un scop în sine, utilizarea mecanismului de serviciu universal fiind subsidiară utilizării altor mecanisme, astfel cum se statuează inclusiv prin intermediul Directivei (UE)2018/1972.

Pentru asigurarea accesibilității serviciilor incluse în sfera serviciului universal, ANCOM analizează măsura în care tarifele cu amănuntul practicate în condiții comerciale pentru serviciile de acces funcțional la internet în bandă largă, la un punct fix și pentru serviciile de comunicații de voce, la un punct fix sunt accesibile pentru consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale.

Această analiză are în vedere o serie de factori, cum ar fi: condițiile naționale specifice (PIB/cap de locuitor), cheltuielile înregistrate cu utilizarea serviciilor analizate, raportarea acestora la cheltuielile înregistrate cu alte servicii, capacitatea utilizatorilor de a-și monitoriza și controla cheltuielile implicate de utilizarea serviciilor de comunicații electronice, comportamentul de consum al acestora în diferite situații referitoare la condițiile de furnizare a serviciilor etc.

Dacă, în urma analizei efectuate, ANCOM determină că tarifele pentru serviciile incluse în sfera serviciului universal nu sunt accesibile, ministerul de resort stabilește categoriile de persoane care pot beneficia de opțiuni sau pachete tarifare diferite de cele practicate în condiții comerciale normale. Ulterior, ANCOM va impune, prin decizie, în sarcina tuturor furnizorilor de servicii de acces la internet și de comunicații de voce, obligația de a oferi acestor consumatori opțiuni tarifare sau pachete tarifare diferite de cele practicate în condiții comerciale normale. În acest scop, furnizorii menționați anterior pot fi obligați să aplice tarife comune, inclusiv prin stabilirea unei medii pe zone geografice, pe teritoriul național, având în vedere condițiile specifice.