ANCOM

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii, prin directiile sale regionale din Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara, organizeaza, în perioada 22 septembrie – 24 octombrie 2009, a doua sesiune ordinara din acest an de examinare a persoanelor care doresc sa obtina certificate de radioamator si certificate de operator radiocomunicatii în serviciul mobil terestru.

Certificatele se elibereaza de catre ANCOM în urma unei examinari, organizat în doua sesiuni ordinare, în lunile aprilie si octombrie ale fiecarui an, de catre directiile sale regionale.

Sesiunile de examinare pentru obtinerea certificatelor de radioamator vor avea loc în data de 1 octombrie 2009 (Timisoara), 17 octombrie 2009 (Cluj), 20 si 21 octombrie 2009 (Bucuresti) si 24 octombrie (Iasi). Mai multe informatii referitoare la aceste examinari pentru obtinerea certificatelor de radioamatori le puteti gasi aici, pe pagina de internet a ANCOM.

Sesiunile de examinare pentru obtinerea certificatelor de operator radio în serviciul mobil terestru vor avea loc în data de 22 si 23 septembrie 2009 (Timisoara), 13 si 14 octombrie 2009 (Bucuresti) si 15 octombrie (Cluj). Mai multe detalii pot fi accesate aici, pe pagina de internet a ANCOM dedicata personalului operator al statiilor de radiocomunicatii.

Înscrierea la cele doua tipuri de examinari se face în urma depunerii de catre solicitanti a unei cereri de înscriere însotita de o copie dupa cartea de identitate/certificatul de nastere sau pasaportul si o fotografie color tip pasaport.

Utilizatorii specifici ai retelelor de radiocomunicatii mobile terestre de uz privat sunt atât mici întreprinzatori, cât si mari companii ale caror activitati din diferitele domenii economice necesita comunicatii radio proprii, cum ar fi: industrie, productie, transport si distributie de utilitati publice la nivel national, transporturi, constructii si lucrari publice, agricultura, silvicultura, paza si protectie a vietii si proprietatii private, protectie publica, sanatate publica, servicii de gospodarire comunala etc.

Pentru a participa la examinare, candidatii care doresc sa obtina un certificat de radioamator trebuie sa cunoasca reglementarile interne si internationale în materie, cum ar fi Regulamentul de radiocomunicatii pentru serviciul de amator din România si partile relevante din Regulamentul Radiocomunicatiilor al Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor (UIT), notiuni de electronica si radiotehnica, norme tehnice privind securitatea muncii, precum si procedurile de operare a statiilor de radiocomunicatii din serviciul de radiocomunicatii de amator. În cadrul examinarii, candidatii sustin si o proba practica pentru a demonstra cunoasterea regulilor de trafic de radiocomunicatii.

Similar, candidatii care doresc sa obtina un certificat de operator al statiilor de radiocomunicatii din serviciul mobil terestru trebuie sa cunoasca reglementarile interne si internationale în materie, cum ar fi Regulamentul personalului operator al statiilor de radiocomunicatii din România si partile relevante din Regulamentul Radiocomunicatiilor al Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor (UIT), precum si procedurile de operare a statiilor de radiocomunicatii din serviciul mobil terestru.

În România exista peste de 4.000 de radioamatori autorizati de catre ANCOM si peste 22.000 de operatori radio în serviciul mobil terestru. În lume exista aproximativ 3 milioane de persoane care practica radioamatorismul ca pe un sport sau un hobby.