15.06.2005
Miercuri, 15 iunie 2005, Autoritatea Nationala de Reglementare în Comunicatii publica pe pagina sa de Internet a doua parte a Raportului privind sectorul de comunicatii electronice pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2004 – date referitoare la servicii de linii închiriate, servicii de acces la Internet, servicii de radiocomunicatii mobile si servicii de retransmisie a programelor audiovizuale. Acest set de date statistice vine sa întregeasca descrierea pietei românesti de servicii de comunicatii electronice la sfârsitul anului 2004, completând Raportul privind telefonia fixa si mobila, care a fost publicat în cursul saptamânii trecute.
În urma prelucrarii si analizarii datelor raportate de furnizorii de retele si servicii de comunicatii electronice, s-a constatat ca, în perioada 2003-2004, numarul total al conexiunilor de acces la Internet la nivelul utilizatorilor finali a crescut cu 92,4%, atingând, la sfârsitul anului 2004, cifra de 980.364, fata de numai 509.308 la sfârsitul anului 2003.
Aceasta dezvoltare este datorata, în parte, cresterii cu 121% a numarului de furnizori activi pe piata serviciilor de acces la Internet, la sfârsitul anului 2004 actionând pe piata 515 de furnizori de astfel de servicii.
Tabel 1. Numarul furnizorilor activi pe piata serviciilor de acces la Internet,
în functie de suportul utilizat, în perioada 2003-2004
|
| 31.12.2003 | 30.06.2004 | 31.12.2004 |
|
Nr. total furnizori activi din care furnizeaza: | 233 | 367 | 515 |
| a) acces dial-up | 145 | 166 | 160 |
| b) acces prin cablu coaxial | 56 | 68 | 72 |
| c) acces prin fibra optica | 52 | 72 | 109 |
| d) acces radio | 121 | 170 | 219 |
| e) acces xDSL | 65 | 78 | 93 |
| f) acces prin alte mijloace | 124 | 226 | 333 |
Principalele modalitati utilizate pentru furnizarea serviciilor de acces la Internet sunt reprezentate de liniile telefonice fixe clasice (dial-up), fibra optica, radio. Totodata, sunt folosite în masura semnificativa si alte mijloace de acces, în aceasta categorie intrând conexiunile care utilizeaza ca suport cablul coaxial, satelitul, liniile închiriate pe suport de fire metalice torsadate, liniile de transport a energiei electrice.
Din punct de vedere al largimii de banda utilizate, atât numarul conexiunilor în banda larga (cu o viteza mai mare sau egala cu 128 Kbps) cât si a celor în banda îngusta au crescut, în valoare absoluta, în anul 2004 comparativ cu anul 2003. În acelasi timp, ponderea detinuta de fiecare dintre aceste doua tipuri de conexiuni în cadrul numarului total de conexiuni de acces la Internet a ramas relativ constanta: la sfârsitul anului 2004, 39,04% reprezentau conexiuni în banda larga, iar 60,96% conexiuni în banda îngusta.
Tabel 2. Numarul conexiunilor de acces la Internet, în functie de largimea de banda utilizata.
Numar conexiuni dedicate de acces la Internet.
|
| 31.12.2003 | 30.06.2004 | 31.12.2004 | |||
|
| Abs. | % | Abs. | % | Abs. | % |
| Nr. conexiunilor în functie de largimea de banda, din care: | 509.308 | 100 | 650.140 | 100 | 980.364 | 100 |
| a) conexiuni în banda îngusta | 313.202 | 61,50 | 402.958 | 61,98 | 597.581 | 60,96 |
| b) conexiuni în banda larga | 196.106 | 38,50 | 247.182 | 38,02 | 382.783 | 39,04 |
| Nr. conexiuni dedicate | 60.736 | 108.705 | 156.811 | |||
Abs. = cifra absoluta
O crestere semnificativa s-a înregistrat si în rândul conexiunilor dedicate de acces la Internet, la sfârsitul anului 2004 numarul acestora (156.811) fiind de 2,58 ori mai mare decât numarul conexiunilor dedicate înregistrat la sfârsitul anului 2003 (60.736). Cablul coaxial constituie principalul suport utilizat de furnizorii de servicii de Internet pentru furnizarea conexiunilor dedicate (57% din totalul conexiunilor dedicate au fost oferite utilizând acest suport).
Datele statistice raportate ANRC de catre furnizori subliniaza cresterea ratei de penetrare a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale în mediul rural, aceasta ajungând de la 14,27% la sfârsitul anului 2003 la 22,90% la finele anului 2004. În mediul urban, rata de penetrare a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale a pastrat, de asemenea, un trend pozitiv.
La nivel national (cumulat în mediu urban si rural), furnizorii de servicii de retransmisie programe audiovizuale au raportat un numar de 3.111.882 abonati la sfârsitul anului 2004, cu 13% mai mult decât valoarea înregistrata de acelasi indicator la sfârsitul anului 2003.
Pentru a afla mai multe detalii despre valoarea principalilor indicatori ai pietei de telefonie, puteti consulta în pagina de Internet a ANRC, Raportul privind sectorul de comunicatii electronice pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2004 – date referitoare la linii închiriate, acces la Internet, radiocomunicatii mobile, servicii de retransmisie a programelor audiovizuale.