ANCOM

Progresul rapid înregistrat de tehnologia comunicaţiilor electronice, precum şi diversitatea crescândă a cerinţelor clienţilor deserviţi de reţelele publice de comunicaţii electronice au condus la necesitatea de a le oferi acestora acces uniform la variate structuri de reţele (ISDN, reţele inteligente etc.). Pentru a face faţă evoluţiei menţionate, a fost nevoie ca numerotaţia să-şi extindă formatele pentru a corespunde noilor tipuri de reţele şi serviciilor telefonice internaţionale, păstrându-se simultan compatibilitatea cu stadiile anterioare.

Pornind de la aceste consideraţii generale, Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (cu abrevierea ITU, preluată din limba engleză), agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru domeniul telecomunicaţiilor, a elaborat prin secţia sa de standardizare pentru telecomunicaţii (ITU – T) Recomandarea E.164 privind „Planul de numerotaţie pentru telecomunicaţii publice internaţionale”, în care este precizată structura şi funcţionalitatea numerelor pentru trei categorii de numerotaţie:
  • numerotaţie pentru arii geografice,
  • numerotaţie pentru servicii globale,
  • numerotaţie pentru reţele.
Aceste categorii sunt cunoscute sub termenul generic de numerotaţie E.164. Recomandarea apreciază că numerotaţia E.164 constituie baza pentru adresarea globală în reţelele de terminale fixe (PSTN şi ISDN) şi mobile. Sub acelaşi termen s-au adăugat alte categorii, prin Suplimentul 1 al Recomandării E.164 (este vorba de numerotaţie pentru selectarea transportatorilor şi pentru identificarea reţelelor).
 
Se poate aprecia că numerotaţia E.164 cuprinde numere utilizate în reţele cu comutare de circuite (telefonie), fără a exclude însă cazul reţelelor cu comutare de pachete (frame relay). Aceste numere sunt structurate ierarhic în numere internaţionale,numere naţionale şi numere de format local, diferenţierea formatelor făcându-se prin prefixe. Ele conţin informaţii referitoare la aria geografică, la serviciile furnizate, precum şi la tarifele corespunzătoare.

Recomandarea E.164 defineşte în primul rând numărul ca fiind un şir de digiţi (cifre zecimale) care corespunde în mod unic unui punct terminal dintr-o reţea publică. Numărul conţine informaţiile necesare pentru a îndruma (a ruta) un apel către acest punct terminal. Se poate vorbi despre formatul naţional / internaţional al numărului.

Se poate extinde definiţia de mai sus pentru a cuprinde o gamă mai largă de aplicaţii ce fac obiectul unor alocări de numerotaţie.
În acest sens, ar fi necesară definirea unui nume, ca fiind o etichetă alfanumerică folosită pentru identificarea  utilizatorilor unui serviciu de comunicaţii electronice (sau a echipamentului acestora), cu observaţia că această etichetă poate fi portabilă. Totodată, pentru generalizarea urmărită, se defineşte noţiunea de adresă, ca fiind un şir de cifre zecimale (digiţi) şi simboluri care identifică un punct terminal al unei reţele şi este folosită pentru îndrumare (rutare).
 
În acest context lărgit de noţiuni, numărul este definit ca fiind un nume, o adresă sau o combinaţie de nume şi adresă.

În anexa Recomandării E.164 sunt menţionate tipuri de numere care nu corespund numerotaţiei E.164 din punct de vedere al structurii, al lungimii sau al unicităţii sale. Ca exemple de asemenea tipuri de numere se pot enumera numerele speciale locale   (cunoscute şi sub denumirea de numere locale „scurte”), a căror utilizare este restrânsă la o anumită arie NDC şi numerele naţionale scurte, cum ar fi numărul unic european de urgenţă 112.

Recomandarea E.164 a Uniunii Internaționale pentru Telecomunicații (ITU) definește planul de numerotație ca fiind documentul în care se specifică formatul și structura numerelor utilizate în cadrul acestui plan. El conține repartizarea grupelor de digiți astfel încât să fie puse în evidență elementele specifice cu ajutorul cărora se implementează funcțiile de identificare, îndrumare (rutare) și tarifare (de exemplu, în cadrul E.164: identificarea țării, a destinațiilor naționale și a abonaților). Planul de numerotație nu cuprinde prefixele, sufixele și alte informații suplimentare necesare pentru realizarea unui apel.

În planul de numerotație sunt cuprinse numere E.164, prefixe (naționale, internaționale și indicative de selectare a transportatorilor) și numere „non-E.164” (de exemplu: numerele locale „scurte”).

Pentru furnizarea unor servicii suplimentare se pot utiliza si codurile * și #. Acestea sunt utilizate în procedurile de control inițiate de abonat (exemplu: redirecționarea apelurilor). Deși aceste coduri nu identifică punctele terminale ale rețelelor și au numai o semnificație locală, ele pot fi incluse în planul național de numerotație. În cazul terminalelor care nu dispun de tastele * și #, aceste coduri pot fi înlocuite prin secvențe de cifre zecimale.

Planul național de numerotație (abreviat: PNN) reprezintă, conform aceluiași document, transpunerea în cadru național a planului de numerotație E.164.

Tipuri PNN : închise / deschise. Din punct de vedere al formării secvenței de digiți pentru realizarea unui apel, există două variante de numerotație (de PNN):

  • Numerotația închisă (PNN închis) presupune formarea în întregime a numărului național semnificativ, oricare ar fi postul telefonic chemator și postul telefonic chemat (inclusiv în cazul apelurilor locale). Numerotația închisă este utilizată, de exemplu, în rețelele telefonice mobile.
  • Numerotația deschisă, respectiv, PNN deschis sunt acelea ce nu îndeplinesc condiția de mai sus.

Numerotație geografică și nongeografică. Numărul geografic este numărul stabilit conform planului național de numerotație, în cuprinsul căruia una sau mai multe cifre servesc la identificarea din punct de vedere geografic a punctului terminal al rețelei. Numărul nongeografic este numărul stabilit conform planului național de numerotație, care nu este număr geografic; constituie numere nongeografice, printre altele, numerele alocate serviciilor de telefonie mobilă, numerele gratuite și numerele cu tarif special.

Plan de formare (dialling). Având în vedere specificul de PNN deschis existent în România, modul de formare a secvenței de digiți pentru realizarea apelurilor este prezentat în așa-numitul plan de formare (dialling plan, în limba engleză).

În general, această secvență are structura următoare:

ICSP IP CC NDC SN

unde

ICSP (International Carrier Selection Prefix) – indicativ individual de selecție a transportatorilor

IP (International Prefix) – prefix internațional

CC (Country Code) – cod de țară

NDC (National Destination Code) – cod de destinație națională

SN (Subscriber Number) – număr de abonat

Exemplu de secvență, în cazul României, conform numerotației actualmente alocate:

Un apel către un abonat din București al unui furnizor, având numărul (fictiv) 501 23 45 poate fi realizat formând:

  • 021 501 23 45, dacă apelantul este din România
  • (1099) 021 501 23 45, dacă apelantul este din unul din județele României (cu excepția județului Ilfov) și recurge la serviciul unui transportator având alocat indicativul 1099
  • 0040 21 501 23 45, dacă apelantul este din afara României, 0040 fiind combinația dintre prefixul internațional „00” + codul de țară pentru România
  • (ISCP) 0040 21 501 23 45, dacă apelantul este din afara României și recurge la serviciul unui transportator având alocat indicativul ICSP.